Două focare de pestă porcină africană la porcul domestic au fost stinse, a anunțat prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, în ședința Comitetului Local de Combatere a Bolilor. Este vorba de două focare de pestă porcină africană din localitatea Rediu.
Decizia a fost luată după ce au fost supuse analizelor 1.452 de animale, rezultatele fiind negative în ce priveşte virusul PPA.
Prefectul a anunțat totodată că la această dată mai sunt active încă șase focare de pestă porcină la porcul domestic.
”Am convocat Comitetul Local de Combatere a Bolilor pentru că au trecut 45 de zile de la declanșarea celor două focare de pestă porcină africană la porcul domestic în localitatea Rediu. De astăzi, declarăm stingerea celor două focare. Este relocat unul dintre filtrele de dezinfectare dintre localitățile Rediu și Rădăuți Prut pe segmentul Păltiniș- Horodiștea. Avem active șase focare de pestă porcină africană la porcul domestic și un număr de opt filtre de dezinfectare în patru UAT-uri, respectiv Hănești, Păltiniș, Hudești și Vlăsinești”, a declarat Dan Șlincu.