Doi botoșăneni au fost amendați de Poliție, dar și de Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, după ce au sfidat regulile impuse de autorități după apariția peste porcine africane. Aceștia au fost prinși în timp ce transportau porci printr-o zonă în care a fost declarat focar de PPA.
Deși vânzarea porcilor în zonele afetate de pestă porcină este interzisă, un botoșănean din Tudor Vladimirescu Albești a mers la o stână din Darabani, oraș aflat în zona unui foc de PPA, și a cumpărat doi purcei. El i-a încărcat într-o mașină și a plecat la drum. Inconștient, acesta mers pe drumul județean din Hănești, unde există și un filtru de dezinfecție, iar polițiștioi aflați la fața locului au descoperit animalele în mașină.
Ca urmare, Poliția a aplicat câte o amendă de 700 de lei atât vânzătorului animalelor, cât și transportatorului. De asemenea, DSVSA a dat o sancțiune de 2.400 de lei fiecăruia dintre ei. De asemenea, cei doi porci au fost uciși pe loc și apoi incinerați.
Dacă animalele ar fi fost bolnave, vânzătorul și transportatorul s-ar fi ales cu dosare penale.