Muncitorii unei firme de construcții aflați ep un șantier din Botoșani au descoperit, în timpul unor săpături la fundația unei viitoare clădiri, oase ale unor persoane decedate. Firma respectivă lucrează la contrucția unui imobil pe Calea Națională, în imediata vecinătate a fostului complex comercial Carisma. În timp ce săpau, oamenii au găsit osemintele și au sesizat autoritățile.
Polițiștii au ajuns la fața locului, au stabilit că oasele sunt umane și au ridicat probe pentru a le transmite la Institutul de Medicină Legală din Iași, pentru a se stabili proveniența lor.
„Conform procedurii s-a întocmit dosar penal in rem de ucidere din culpă, iar osemintele respective au fost ridicate şi trimise către IML iaşi în vederea expertizării”, susține purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Maria Carp.
Se pare că pe tetrenul respectiv ar fi fost un cimitir uman, cel mai probabil unul evreiesc.