O tânără în vârstă de 21 de ani, din judeţul Braşov, a fost sechestrată împreună cu fetiţa ei timp de aproape o lună, într-o locaţie din Bucureşti şi a fost obligată să se prostitueze. Agresorul, un tânăr de 19 ani, a fost reţinut de DIICOT şi a primit, luni, mandat de arestare pe 30 de zile.
Un tânăr de 19 ani, din Bucureşti, a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, pentru trafic de persoane şi lipsire de libertate în mod ilegal, potrivit unui comunicat transmis de DIICOT.
Potrivit procurorilor, acesta este suspectat a racolat prin intermediul Facebook o femeie în vârstă de 21 de ani, prin folosirea metodei „Loverboy”, pe care a convins-o să locuiască împreună cu el, iar ulterior a obligat-o să se prostitueze.
„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 11.07.2019 – 03.08.2019, inculpatul D.C. a racolat prin intermediul unei reţele de socializare o persoană de sex feminin, în vârstă de 21 de ani, prin folosirea metodei Loverboy, pe care a determinat-o să locuiască împreună cu el, iar ulterior, prin constrângere psihică şi fizică exercitată atât asupra sa, cât şi asupra copilului său minor în vârstă de 2 ani şi 6 luni şi profitând de starea de vădită de vulnerabilitate a acesteia a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituţiei în diferite locaţii închiriate pe raza teritorială a municipiului Bucureşti, beneficiind de sumele de bani obţinute de victimă în această modalitate (aproximativ 8000 lei)”, se arată în comunicat.
Procurorii au mai descoperit că în toată această perioadă, tânăra şi fiica ei au fost sechestrate de către bărbat, într-o locaţie din Bucureşti.
Tânărul reţinut a fost prezentat, luni, Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov care a dispus arestarea lui pentru 30 de zile.
Sursa: Mediafax