Zi importantă azi atât pentru un veteran de război din judeţ, cât şi pentru familia sa dar şi pentru oficiali din administraţia locală şi cadrele militare. Căpitanul Laurenţiu Doroftei, din comuna Băluşeni, a împlinit onorabila vârstă de 100 de ani.
Un eveniment atât de important nu putea fi sărbătorit altfel decât cu mare fast. Astfel, înconjurat de familie, căpitanul a primit vizita şi urările subprefectului Daniela Lozneanu şi ale reprezentanţilor Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Cercului Militar Judeţean, Garnizoanei Botoşani, Asociaţiei „Cultul Eroilor” şi conducerii primăriei din Băluşeni.
Rând pe rând, oficialii şi cadrele militare l-au salutat, şi-au manifestat aprecierea faţă de eforturile pe care căpitanul Laurenţiu Doroftei le-a depus pe perioada marii conflagraţii şi i-au cântat „La mulţi ani”.
Toţi participanţii la aniversarea căpitanului şi-au manifestat, dealtfel, simpatia şi respectul faţă de omul care şi-a pus viaţa în linia întâi pentru libertatea acestei ţări.
Căpitanul sărbătorit nu s-a bucurat doar de vizite şi aprecieri, ci şi de cadouri, primind cu această ocazie torturi, flori, diplome, steaguri şi eşarfe tricolore dar şi o icoană cu Maica Domnului, care l-a ocrotit pe perioada războiului şi nu numai. Poate cel mai important însă, căpitanul a primit recunoştinţa mult meritată, un moment emoţionant fiind semnat de lt. colonelul Sorin Ciobanu, locţiitorul comandantului Garnizoanei, care a simţit nevoia să îngenuncheze în faţa veteranului de război, înţelegând poate altfel decât întreaga audienţă situaţiile prin care domnul Laurenţiu a trecut, ororile pe care le-a trăit şi eforturile sale de a depăşi traumele pe care o conflagraţie le semnează adânc în natura umană.
Povestea sa de viaţă nu este una simplă iar încercări au fost multe pentru căpitanul Laurenţiu Doroftei, mai ales pe perioada războiului.
Acesta a luptat pe front cu Regimentul 6 Vânători, începând din 1942, timp în care i-au şuierat multe gloanţe şi obuze „pe la ureche”. A reuşit să scape nevătămat de cele mai multe ori însă într-o zi, norocul nu i-a mai surâs şi a fost lovit. Şi acum mai poartă urmele acelei accidentări, având o schijă în picior.
Căpitanul a luptat până în 1944, când a fost capturat şi trimis într-un lagăr din Siberia iar drumul până acolo a fost unul anevoios. Atât el cât şi camarazii lui au mers mai mult pe jos, îndurând foame şi sete. De nevoie, aceştia ajunseseră să mănânce tot ce puteau găsi pe drum. Nici în lagăr viaţa nu a fost mai uşoară, mai ales că domnul Laurenţiu a fost ţinut prizonier timp de 11 ani, până în 1955. Îndurând foame, dar mai ales frig, căpitanul a pierdut degetele mari de la picioare după ce i-au digerat. În tot timpul cât a fost prizonier, a fost trimis la muncă în mine dar, după cum povesteşte, era mai bine pentru că aşa se mai putea încălzi.
Într-un final, a scăpat şi de prizonierat şi s-a întors acasă, la Băluşeni, unde şi-a întemeiat o familie şi o gospodărie în adevăratul sens al cuvântului. A avut-o alături pe soţia sa, până când aceasta a decedat, din nefericire, însă domnul Laurenţiu se bucură în continuare de o familie frumoasă, care îi este mereu alături. Căpitanul a fost binecuvântat cu doi fii, patru nepoţi şi tot atâţia strănepoţi. Sănătatea îi mai face din când în când probleme dar domnul căpitan nu se lasă uşor, pentru că este un luptător, aşa cum a fost toată viaţa sa.
