Luna aceasta, Ministerul Educației Naționale derulează în unitățile de învățământ o inspecție tematică, dublată de o analiză de risc, privind evoluția situației școlare a elevilor din învățământul gimnazial, de la înscrierea în clasa a V-a, în anul școlar 2015-2016, până la susținerea Evaluării Naționale, din anul școlar 2018 – 2019.
Astfel, șase experţii din Corpul de control al ministrului Educației Naționale vor verifica unitățile de învățământ din județul Botoșani, care au clase de a VIII-a, potrivit inspectorului școlar general, Gabriel Hârtie.
”Se verifică traseul copiilor din clasa V-a până în clasa VIII-a, din anii selectați”, susține Hârtie, respectiv se va analiza situația școlară a elevilor promovați, corigenți, repetenți, cu situație școlară neîncheiată și transferați în cadrul metodologic.
Obiectivele acestei inspecții/analize de risc sunt identificarea grupurilor defavorizate de elevi aflați în risc de abandon școlar, prevenirea excluziunii școlare, precum și reducerea/remedierea erorilor din documentele școlare.