Un bărbat a fost bătut de doi indivizi într-un bar dintr-o localitate din județul Botoșani. Duminică, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 10 Ştefăneşti au identificat doi bărbaţi, de 30, respectiv 18 ani, ambii din judeţul Sibiu, aceştia fiind bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de lovire sau alte violenţe.
Din cercetări a rezultat că la aceeaşi dată, după ce au consumat băuturi alcoolice într-un bar de pe raza localităţii Manoleasa, pe fondul unui conflict spontan, au agresat un bărbat de 31 de ani, provocându-i suferinţe fizice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, cei doi fiind de asemenea sancţionaţi contravenţional, conform prevederilor Legii 61/1991 cu amendă în cuantum de 500 de lei fiecare.
Totodată, administratorul barului a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii 61/1991.