Doi soți din Botoșani s-au răsturnat cu mașina. Șoferița a adormit la volan

O șoferiță de 34 de ani, din municipiul Dorohoi, a produs un accident rutier, duminică, în satul Prisaca Dornei, din comuna Vama.

Nicoleta Hrițcu conducea un autoturism Toyota pe DN 17, iar la un moment dat, probabil din cauza faptului că a adormit la volan, a părăsit partea carosabilă prin dreapta, acroșând frontal temelia din beton a unui gard împrejmuitor al locuinței unui localnic.

Un bărbat de 40 de ani, din Dorohoi, Petru Hrițcu, soțul femeii, a fost rănit în accident.

Șoferița nu era sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *