Un șofer care se deplasa cu autoturismul pe Calea Națională a făcut o depășire neregulamentară chiar sub ochii polițiștilor. Joi, un echipaj de poliţie rutieră aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit pentru control un autoturism condus de un tânăr de 30 de ani, întrucât acesta a efectuat o depăşire neregulamentară a unui alt vehicul, pe marcajul pietonal.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost testat alcoolscopic, valaorea rezultată fiind de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.