Un cunoscut medic internist a părăsit Spitalul Județean, din cauza că era suprasolicitat la locul de muncă. Elena Cardaș a demisionat de la Secția exterioară Săveni a Spitalului Județean, după ce cinci ani de activitate și 35 de ani în total la Spitalul Județean.
Ea susține că demisia a venit pe fondul epuizării, dat fiind faptul că Spitalul din Săveni se confruntă cu o criză mare de medici. Mai mult, în ultima perioadă unitatea a fost și subiectul unui scandal, după ce un primar din județ a murit pe scările acesteia, întrucât nu era medic.
”Am celebrat azi timpul frumos străbătut alături, timp în care am tratat mii de pacienți. Vreo 5000. Le mulțumesc pentru profesionalism, suflet investit, timp petrecut uneori peste program. Le mulțumesc si pacienților pentru răbdare, înțelegerea limitelor secției dar mai ales pentru felul în care se ridicau in picioare atunci când urcam scările spre cabinetul de consultație. Anii de muncă pe secția Medicală III au fost poate dintre cei mai frumoși din cariera mea”, spune medicul Elena Cardaș pe pagina sa de socializare.
Medicul va profesa, în continuare, la Sanatoriul Podriga.
După plecarea Elenei Cardaș de la Săveni, activitatea medicală va fi asigurată de un medic pediatru, însă vor fi asigurate gărzile cu medici.