Asocierea Autotehnorom SRL – SC Opr Asfalt SRL – Obras Puplicas Y Regadios SA – SC Evalcons Tech SRL a depus singura ofertă pentru contracul destinat modernizării DN 29D (Botoșani – Stefănești), anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Contractul are o valoare estimată de 208.458.958 lei, fără TVA și o durată de 30 luni, din care 6 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Prin modernizarea DN 29D se urmărește stabilizarea elementelor drumului și înlăturarea pericolelor de alunecare; reducerea duratei de transport, creşterea siguranței și a confortului în trafic între Municipiul Botoșani și localitățile tranzitate de acest drum; dezvoltarea zonelor aflate pe traseu; reducerea costurilor de întreţinere şi de reparaţie a vehiculelor; îmbunătățirea condițiilor de mediu și atragerea forței de muncă locale în perioada realizării lucrărilor.
Traseul DN 29D începe în zona Municipiului Botoșani, la intersecția cu DN 29 (km 2+800) și se încheie în Orașul Ștefănești (km 48+146), la intersecția cu DN 24C.
Drumul Național 29D traversează localitățile Stăuceni, Victoria, Drislea, Trușești, Gurada și Cucuteni.