Două surori dedicate trup şi suflet meseriei de medic au reuşit de peste 30 de ani să asigure funcţionarea unei clinici săteşti cu program non-stop. Deşi au avut de multe ori şansa unui transfer, cele două femei s-au legat sufleteşte de comunitatea săracă din Cristeşti şi asigură inclusiv intervenţii medicale de urgenţă, cu aparatură achiziţionată după mari sacrificii.
Surorile Gabriela Grigoraş şi Rodica Cărpuşor sunt femeile-minune care au reuşit să pună pe picioare, mai ales cu eforturi proprii, o adevărată clinică pentru oameni din Cristeşti, comuna cu uliţe şi case de chirpici. Totul a pornit de la o pasiune din copilărie a Rodicăi Cărpuşor, astăzi, o femeie de 61 de ani.
„De la grădiniţă eu mi-am dorit să ajung doctoriţă. Făceam injecţii şi tratament păpuşilor şi speram ca într-o zi să merg cu trusa în mână şi să ajut oamenii. În 1984, mi s-a îndeplinit dorinţa. Am fost detaşată ca stagiară la Spitalul din Cristeşti. Pe atunci, aici era un spital de cronici. Apoi, din 1987, am ajuns medic la spital, dar şi la dispensarul din sat“, spune Rodica Cărpuşor.
Clinica de la ţară într-un fost conac boieresc
Spitalul şi dispensarul din Cristeşti se aflau, în anii ‘80, în conacul boierului din zonă, case naţionalizate în anii comunismului. După 1990, clădirile au fost preluate de Primăria Cristineşti, iar vechiul dispensar a fost lăsat de izbelişte. Cu mari sacrificii, cu bani împrumutaţi şi economii, Rodica Cărpuşor a reuşit să-l întreţină şi să-l transforme în cabinet de medic de familie. În 1992, şi sora acesteia, Gabriela Grigoraş termina medicina şi a venit tot la Cristeşti pentru a-şi ajuta sora.
„Ideea de a fi colega surorii mele m-a atras şi m-a determinat. Ea a fost un model pentru mine şi am fost mereu nedespărţite, aşa că fără regrete am venit aici. Împreună am muncit şi am încercat să facem tot ce ne-a stat în putinţă pentru a ne respecta misiunea”, spune Gabriela Grigoraş.
Au pus mână de la mână şi au reuşit să doteze vechiul dispensar, amplasat într-o clădire de aproape 100 de ani. Acum este ca o mini-clinică, cu patru săli, inclusiv cabinete şi camere de consultaţie, dar şi spaţii de depozitare. Cabinetele au fost dotate cu aparatură, inclusiv de urgenţă. Personalul a fost completat cu trei asistente, două asistente medicale comunitare, dar şi cu două mediatoare plus o farmacistă.
„Doar în echipă putem să avem rezultate deosebite, mai ales că aici avem de-a face nu doar cu cazuri medicale, ci şi cu cele din sfera socialului”, spune Gabriela Grigoraş.
„De multe ori am venit şi în pijamale la cabinet”
Programul clinicii celor două surori este non-stop, un caz aproape unicat. Numărul pacienţilor este mare, iar intervenţiile, toate gratuite, se fac indiferent de anotimp sau parte a zilei. Tocmai pentru a asigura serviciile medicale non-stop Rodica Cărpuşor, cea mai în vârstă dintre surori, s-a mutat la o casă de lângă dispensar. Se trezeşte şi la miezul nopţii pentru a salva viaţa pacienţilor.
„Poarta mea este deschisă oricui, la orice oră. Eu am depus jurământ să ajut oamenii, aşa că asta fac”, spune Rodica Cărpuşor. Cazuistica este diversă în mediul rural şi de multe ori oamenii ajung la medic când nu mai pot suporta. Naşterile sau stopul cardio-respirator au fost la ordinea zilei pentru cele două surori.
„Avem şocuri anafilactice care trebuie rezolvate până să vină ambulanţa. Am avut naşteri multe, aici, în cabinet. Avem absolut orice problemă medicală. Cardiovasculare, oncologice, hepatite C, diabet, descoperite întâmplător, cazuri variate, uneori la limită”, spune Rodica Grigoraş. Pacienţi cunoscuţi din generaţie în generaţie Deşi au avut ocazia unor transferuri inclusiv la unităţi medicale din oraş, cele două surori au rămas la Cristeşti, chiar dacă de-a lungul timpului au îndurat frigul, greutăţile.
„Făceam teren cu căruţa, pe noroi, pe zăpadă. Dar mi-a plăcut enorm. Nu mi-am pus niciodată problema că este greu, că poate nu aveam cu ce să mă încalţ… Mergeam la familii de romi, şapte într-o cameră, cu celofan la fereastră. Îi îngrijeam pe toţi deopotrivă, îi vaccinam”, spune Rodica Cărpuşor.
Surorile mărturisesc că nu au plecat niciodată fiindcă nu ar fi putut să-i lase pe oameni de izbelişte şi, totodată, s-au ataşat de comunitate.
”Am ajuns să cunoaştem istoricul medical al unei familii din generaţie în generaţie. De la străbunic la bunic, fiu şi nepoţi. Ne-am ataşat de ei. Suntem parte a comunităţii”, spune Rodica Grigoraş.
Sursa: adevarul
