Un cunoscut prezentator din Botoșani se pregătește de nuntă. Luna viitoare, coprezentatorul emisiunii XtraNight Show de la Antena 1, Cătălin Bordea, face nunta cu aleasa inimii sale, Livia. Cei doi s-au căsătorit civil, dar de data aceasta se vor cununa religios, urmând să aibă o petrecere cu maxim 80 de invitați.
Cătălin Bordea spune că iubita lui, Livia, deja are emoţii mari şi abia mai doarme nopţile. De asemenea, Cătălin Bordea a precizat şi că nunta nu va fi una în care se va ţine cont de tradiţii şi că vor pleca în Portugalia, după marele eveniment.
„Nevastă-mea de şapte luni nu doarme pentru că ea plănuieşte totul. Şi apoi când pleacă în oraş stă patru ore şi când vine o întreb: ce-ai făcut patru ore. Îmi răspunde: am stabilit furculiţele. Ea chiar plănuieşte şi am tot respectul pentru această femeie fantastică. Are nişte idei dubioase la un moment dat. Am o relaţie extraordinară cu socrii. Mă iubesc ca pe ochii din cap, iar pentru mine sunt părinţii mei. O să avem 80 de invitaţi maximum. Naşii sunt prieteni foarte buni, care stau în Canada. Capatos este fratele meu mai mare, el m-a trimis în viaţă. Nu va fi o nuntă chiar tradiţională. O va duce tatăl ei la Altar. Rochia este foarte simplă, nu este tip sirenă, are două sau trei rochiţe, dar foarte simple. În luna de miere plecăm în Portugalia”, a spus Cătălin Bordea la Antena Stars.