Amplă acțiune a polițiștilor rutieri pe raza județului Botoșani. Ce a vizat!

Începând cu seara zilei de vineri, 19 iulie, polițiștii rutieri botoşăneni au făcut cunoștință șoferilor cu aparate pentru detectarea consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, aceştia au organizat o acţiune pentru combaterea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice, a produselor sau substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora

Conform Codului Penal, un test pozitiv poate însemna închisoarea de la 1 la 5 ani., aparatul asigurând atât depistarea substanțelor cu efect psihoactiv, cât și a substanțelor interzise.

În situația detectării unor astfel de substanțe, indiferent de concentrație, se va întocmi dosar penal, totodată conducătorul auto depistat fiind și condus la o unitate medicala pentru prelevarea mostrelor biologice.

 Cu ocazia activităţilor specifice desfăşurate au fost aplicate 92 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 40.000 de lei, au fost reţinute 11 permise de conducere în vederea suspendării, dintre care 6 pentru conducere sub influenţa alcoolului şi constatată o infracţiune pentru refuz de recoltare de mostre biologice.

Acţiunea a avut ca scop reducerea numărului de accidente rutiere şi a consecinţelor acestora determinate de conducerea autovehiculelor     de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, respectiv a substanţelor stupefiante.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *