Câțiva muncitori din Botoșani au fost luați la bătaie de administratorul unui spațiu de cazare din Vatra Dornei pentru că au reproșat că nu au apă caldă menajeră. Scandalul dintre șeful echipei de muncitori, Viorel Chiriac, de 62 de ani, și administratorul locației, Cornel Catariu, de 48 de ani, din Vatra Dornei, s-a lăsat cu o bătaie în toată regula.
Cei șase muncitori ai firmei Arca SRL Botoșani s-au cazat, pe 15 iulie, la Vatra Dornei, la o unitate ce deține și barul „La Vagon”, al cărei administrator este Viorel Chiriac.
Joi, 18 iulie, șeful echipei a reproșat că nu este apă caldă, iar angajații, care lucrau la montarea rosturilor de dilatație a podului Foresta din localitate, aveau nevoie să facă baie.
Catargiu l-a lovit însă pe șeful echipei, Viorel Chiriac, iar ceilalți muncitori au intervenit pentru aplanarea scandalului.
Atunci, Corneliu Catargiu a chemat în ajutor două cunoștințe, Solcan Octavian, de 25 ani și Bucătariu Cătălin Augustin, de 23 ani, ambii localnici. Aceștia din urmă au urcat la etajul I al imobilului, Bucatariu l-a lovit pe Viorel Chiriac, apoi au intrat în altă cameră și l-au lovit pe Vasile Farcaș.
La locul respectiv au ajuns polițiștii, pentru a aplana scandalul, dar Corneliu Catargiu a început să se manifeste agresiv, i-a înjurat și jignit pe polițiști și i-a amenințat cu acte de violență.
Într-un final, scandalul a fost aplanat. Catargiu va fi cercetat pentru ultraj, pe lângă lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii publice.
Atât el, cât și Bucatariu și Solcan au fost reținuți pentru 24 de ore.