Agenţiile de voiaj CFR vor avea program normal de lucru în zilele de 24 şi 31 decembrie, iar în prima zi de Crăciun şi pe 1 ianuarie 2011 vor fi închise, informează CFR Călători.
CFR Călători recomandă pasagerilor să procure din timp biletele de călătorie, care se pot cumpăra cu anticipaţie pentru orice destinaţii şi ranguri de tren de la toate staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, online sau de la distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism), de la automatele de vânzare din staţiile Bucureşti Nord, Constanţa, Mangalia, Ploieşti Sud, Predeal, Braşov, Cluj , Timişoara, Iaşi, precum şi de la terminalele de plăţi electronice Zebrapay, instalate în puncte intens circulate din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Ploieşti, Galaţi şi Iaşi.
Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii pot solicita informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR, la numărul de telefon 021/9521 (trafic intern) sau pot accesa pagina de internet a companiei