Un fost șef de Gardă Financiară a fost achitat într-un dosar în care era cercetat după ce ar fi încercat să „deturneze” un control la un club de noapte din Botoșani.
Fostul șef al Gărzii Financiare Suceava, Ionuț Vartic, a fost achitat de magistrații Curții de Apel Suceava în dosarul pentru abuz în serviciu. Decizia este definitivă.
Potrivit procurorilor DNA, pe 1 martie 2014, după o discuţie cu George Haisuc Cimpoeşu, administratorul firmei Valea Obcinilor i-a fi solicitat lui Ionuţ Vartic ca, în calitate de şef serviciu al DRAF Suceava, să „deturneze” un act de control realizat de doi subalterni ai acestuia, Angela Brânduş şi Mihai Gogu, în noaptea de 28 februarie spre 1 martie 2014 la un club de noapte din municipiul Botoşani, în urma căruia inspectorii antifraudă au constatat că nu se emisese nici un bon fiscal, neregulă ce impunea aplicarea sancţiunii contravenţionale a amenzii de la 8.000 de lei la 10.000 de lei şi luarea măsurii complementare a suspendării activităţii firmei pe o perioadă de 3 luni.
În virtutea prieteniei dintre suspectul Ciuchea Corneliu și suspectul Vartic Ionuţ Daniel, acesta din urmă a exercitat presiuni asupra subalternei sale, suspecta Brânduş Angela, pentru a o determina să manifeste indulgenţă şi să nu aplice sancţiunile legale privind verificările efectuate la clubul de noapte. Ca urmare, suspecta Brânduş Angela a întocmit procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, i-a aplicat administratorului firmei o amendă în cuantum de 1.000 de lei, omiţând cu ştiinţă să insereze fapta de neemitere a bonului fiscal şi, implicit, să aplice sancţiunile corespunzătoare. După întocmirea actelor, suspectul Gogu Mihai a semnat, alături de suspecta Brânduş Angela, nota explicativă şi procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, fără să le citească, având încredere în colega sa.