Instituția Prefectului Județului Botoșani organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a trei funcţii publice de execuție, vacante. Este vorba de un post de consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Serviciului Juridic – Compartimentul Urmărirea Aplicării Actelor cu Caracter Reparatoriu; un post de consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Financiar Contabil, Resurse Umane și Administrativ – Compartimentul Financiar Contabil și un post de expert, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului de Securitate pentru Tehnologia Informatici și Comunicațiilor.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
consilier, clasa I, grad profesional principal din cadrul Serviciului Juridic – Compartimentul Urmărirea Aplicării Actelor cu Caracter Reparatoriu: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științelor juridice sau științelor administrative; 5 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
consilier, clasa I, grad profesional superior din cadrul Serviciului Financiar Contabil, Resurse Umane și Administrativ – Compartimentul Financiar Contabil: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în domeniul științelor economice; 7 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice.
expert, clasa I, grad profesional asistent din cadrul Compartimentului de Securitate pentru Tehno.ogia Informației și Comunicațiilor: studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă, în următoarele domenii: domeniul fundamental (DFI): Matematică și științe ale naturii; ramura de știință (RSI): Informatică; domeniul de licență (DL): Informatică; domeniul fundamental (DFI): Științe inginerești: ramura de știință (RSI): Inginerie electrică, electronică și telecomunicații; domeniul de licență (DL): Inginerie electronică, telecomunicații și tehnologii informaționale; ramura de știință (RSI): Ingineria sistemelor, calculatoare și tehnologia informației; domeniul de licență (DL); Calculatoare și tehnologia informației, sau domeniul de licență (DL): Ingineria sistemelor; 1 an vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice; cunoștințe de specialitate necesare: sisteme de operare, sisteme de fișiere, configurarea și administrarea sistemelor Microsoft Windows (servere și stații de lucru) și a aplicațiilor tip Office; concepte și arhitecturi de rețea, funcționarea rețelelor, tipuri de rețele, medii de comunicații; rețele LAN, bridge-uri, rutere, protocoale, niveluri OSI, protocolul TCP/IP, adresare și comunicare, configurarea și administrarea echipamentelor de rețea; securitatea accesului și securitatea datelor, la nivel local și în rețea; Internet: servere Web, servere de poștă electronică, „firewall”, alte servicii; concepte și principii ale bazelor de date; calculatoare și subsisteme hardware: structura și arhitectura calculatoarelor, procesoare, discuri, memorii, adaptoare de intrare/ieșire pentru echipamente, controllere, interfețe standard etc.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
- 29 iulie 2019: termenul limit[ pentru depunerea dosarelor;
- 19 august 2019, ora 10:00: proba scrisă;
- data și ora interviului vor fi comunicate ulterior.