Un agent de la Poliția Locală a municipiului Botoșani a fost agresat, în noaptea duminică spre luni, de un tânăr scandalagiu. Angajatul Poliției Locale a fost agresat în timp ce conducea autospeciala Poliției Locale, agresorul fiind ridicat de polițiștii locali după un scandal făcut în Parcul Mihai Eminescu.
Practic, totul a început de la o intervenție pe care echipa Poliției Locale a avut-o în zona lacului din parcul central în cazul unui bărbat care, imediat după miezul nopții, încerca să desprindă o barcă de la debarcaderul lacului. Tânărul a fost surprins asupra faptului și a fost condus la autovehiculul patrulei mobile, pentru a se face verificările necesare.
În acel moment, un alt tânăr, care a văzut intervenția Poliției Locale a început să se manifeste gălăgios cu injurii şi forţă.
Refuzând legitimarea, botoșăneanul de 30 de ani a fost condus la sediul Poliţiei Locale pentru identificare și sancţionare. Pe drum, acesta a devenit violent, agresând polițistul local aflat la volan, existând riscul producerii unui accident rutier.
Poliția Locală l-a amendat atât pe cel care încerca să dezlege barca de la debarcader, cât și pe cel care i-a sărit în apărare și a devenit agresiv.
Primul, Alexandru A, de 31 ani, a fost amendat cu 200 lei, iar cel de-al doilea Gabriel A, cu 1000 lei. În plus, față de-al doilea a fost sesizat Inspectoratuil Județean de Poliție cu privire la săvârșirea infracțiunii de ultraj.