Autoturism urmărit de polițiști pe o distanță de 5 kilometri, după ce nu a oprit la semnal. Ce surpriză au avut oamenii legii!

politie rutiera radarPoliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Flămânzi, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe drumul comunal D.C. 48 din loacalitatea Frumuşica, au observat, vineri, un autoturism care se deplasa haotic.

Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a conformat semnalului regulamentar de oprire,  poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia pe o distanţă de circa 5 km,  până în localitatea Vlădeni Deal, unde acesta a abandonat autoturismul şi a intrat în curtea unor rude, fiind depistat în scurt timp de către poliţişti.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit identitatea acestuia în persoana unui bărbat de 41 de ani, din localitatea Târgu Frumos.  De asemenea, acesta figura cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat, iar autoturismul avea inspecţia tehnică periodică expirată din anul 2018 şi asigurarea obligatorie expirată din anul 2017.

Cu ocazia testării cu aparatul alcoolscop a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele bărbatului s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *