O biserică construită în satul Maghera din comuna Vârfu Câmpului a fost sfințită, duminică, de un sobor de preoți în frunte Prea Sfințitul Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Biserica cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în biserică”, unde slujește preotul Ioan Budeanu, a fost ridicată cu sprijinul sătenilor, cu fonduri de la bugetul local, dar și cu sprijinul unui om de afaceri din Suceava, a cărui soție este din localitatea respectivă.
Prectic, biserica a fost construită în anii 40. Acum, a fost refacută pictura, schimbat acoperișul, s-a construit praznicar, lumânărar, a fost refacută tencuiala exterioară și au fost construite alei pietonale.
La eveniment au participat sute de credincioși din comuna Vârfu Câmpului, dar și din alte localități ale județului.
Prea Sfințitul Calinic Botoșăneanul a înmânat diploma „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” primarului comunei Vârfu Câmpului, Maria Huțu, dar și omului de afaceri Dumitru Popescu „pentru merite deosebite în păstrarea credinței și în promovarea culturii creștine”.
Totodată, preotul Ioan Budeanu a primit disticția de iconom stavrofor.
De asemenea, patronul Elsaco, Valeriu Iftime, a primit o distinție din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și Arhiepiscopiei Iașilor.