A doua șansă în ceea ce privește reintegrarea socială a persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate reprezintă unul dintre principiile care guvernează atât demersurile întreprinse de specialiștii din cadrul unităților de deținere, cât și cele promovate de către reprezentanții societății civile.
În acest sens, printr-un efort comun al reprezentanților Penitenciarului Botoșani și ai Fundației Fight for Freedom Suceava, în data de 4 iulie, nouă persoane condamnate aflate în perioada premergătoare liberării condiționate, care au manifestat dorința de a lucra cu forme legale după punerea în libertate și al căror suport socio-familial a fost limitat pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, au avut posibilitatea să viziteze sediul societății (secție confecționare ambalaje carton), la care lucrează și foști deținuți.
Vizita de documentare a fost marcată de momente emoționante, cei care au un istoric de privare de libertate și amintiri comune având de această dată ca subiect al discuției bucuria de a fi în libertate, de a primi a doua șansă, de a se reintegra printre semeni. De asemenea, persoanele participante au avut ocazia să vadă, să cunoască, prin intermediul demonstrației directe și a relatărilor celor care lucrează în hala de producție, pașii și produsele finite realizate în fabrică, pe de o parte, iar pe de altă parte să cunoască dificultățile pe care actualii angajați ai fabricii, foști deținuți liberați din Penitenciarul Botoșani, le-au întâmpinat după ce au fost puși în libertate.
Mărturiile vii ale celor prezenți au constituit punct de referință pentru cei care astăzi se află cu un pas mai aproape de liberare, conferindu-le certitudinea că stigmatul social de „fost deținut” poate fi combătut prin efort susținut, încredere și stăruință în muncă. Acest lucru este confirmat de cei care, în prezent, au reușit să găsească un echilibru în ceea ce privește stabilitatea familială și a locului de muncă, printre angajații firmei regăsindu-se un fost deținut, care lucrează alături de soția sa și care, în acest moment,se află în demersul legal de a-și lua copiii din centrele de plasament și a-și reuni astfel familia.De asemenea, acesta a povestit despre orga pe care și-o dorea atât de mult, dar pe care și-a permis-o abia după șapte luni de muncă și așteptare.
De apreciat este faptul că președintele Asociației “Fight for Freedom” este o fostă persoană privată de libertate care și-a dezvoltat propria afacere și care a oferit și altor persoane care au avut în trecut probleme penaleo șansă de a se menține în libertate, de a avea o viață independentă.
Deschiderea, disponibilitatea acestuia de a ajuta foști deținuți, evidențierea succesului personal, resimțit la nivel subiectiv și verbalizat de către angajații foști deținuți, poate reprezenta un model de succes pentru celelalte persoane private de libertate, în perspectiva reintegrării socio-profesionale a acestora. În egală măsură, și-a manifestat deschiderea de a arăta altor angajatori că ,,se poate”, că există rezultate vizibile și durabile la majoritatea angajaților care au cazier, de a căror muncă este foarte mulțumit, evidențiind totodată riscurile pe care și le-a asumat, fiind dispus să și le asume în continuare (unii angajați au renunțat și au plecat după perioade scurte de timp).
Cei nouă participanți și-au adus contribuția pentru realizarea unui material audio-video motivațional, care să prezinte trăirile personale, atât înainte de activitate, cât și în timpul și după finalizarea activității, gândurile legate de perioada post liberare, dificultățile percepute, istoricul de privare de libertate, existența unor planuri realiste pentru perioada de după liberare, sprijin și suport așteptat, dar și motivația de schimbare și disponibilitatea de a se angaja în câmpul muncii cu forme legale. Parte dintre aceștia și-au manifestat dorința de a se adresa, după liberare, angajatorilor din Bosanci Suceava, pentru întocmirea documentelor de angajare, potrivit unui comunicat al Penitenciarului Botoșani.