Consilierul județean Mirela Saucă a cerut, joi, în ședința extraordinară de Consiliu județean, alocare de fonduri pentru comunitățile afectate de fenomenele meteo de marți. Aceasta a susține că 80% din drumurile comunale din Ungureni au fost afectate, iar în comuna Dângeni aproape 80 de case nu mai au acoperiș.
Consilierul județean a mai spus că o altă comunitate afectată este cea din Ștefănești și a cerut reprezentanților Consiliului Județean să nu țină cont că aceste comune sunt conduse de primari liberali și să le ajute financiar.
”La Dângeni este o situație jalnică. Aproape 80 de case nu mai au acoperiș. Au fost ieri acolo și am văzut că centrul medico-social recent inaugurat riscă să se distrugă în totalitate, dacă nu se iau măsuri urgente. Ștefăneștiul este în aceeași situație. Rugămintea mare este de a aloca bani pentru aceste comunități, chiar dacă sunt conduse de liberali, să deblocăm bani din fondul de rezervă pentru a ajuta aceste comunități să înlăture efectele imediate ale acestei furtuni”, a spus Mirela Saucă.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Dorin Birta, a declarat că va fi analizată această problemă din punct de vedere legal, însă, spune el, se așteaptă și fonduri de la Guvern pentru calamități.