Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 10 noiembrie (primul tur) și pe 24 noiembrie (al doilea tur), a anunţat preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică.
Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Mituleţu-Buică, a informat, marţi, că procedura privind prelungirea timpului de vot până la maximum ora 23,59 se aplică şi în secţiile de vot din ţară.
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat marţi raport de adoptareproiectului pentru modificarea unor acte normative privind votul în străinătate la alegerile prezidenţiale, iar acesta prevede că, la ora 21,00, când se închid secţiile, alegătorii care se află la sediul acestora, precum şi cei care stau la rând în afara lor pot să îşi exercite în continuare dreptul de vot până la ora 23,59.
Întrebat dacă această procedură este valabilă în diaspora şi în ţară, Mituleţu-Buică a spus că „procedura este identică” în ambele cazuri.
„Procedura este identică, pentru că şi în ţară dacă oamenii se află în secţia de votare pot să exercite dreptul de vot după încheierea procesului, la ora 21,00”, a declarat şeful AEP, la Palatul Parlamentului.
El a precizat că exit poll-urile pentru alegerile prezidenţiale vor putea fi difuzate doar după ora 23,59 şi nu după ora 21,00, aşa cum s-a procedat la precedentele alegeri.
„Am avut o discuţie cu doamna prim-ministru, am avut două propuneri: 3 (noiembrie – n.r.) – primul tur şi 17 (noiembrie – n.r.) – turul al doilea. În discuţiile avute, având în vedere că iniţiativa legislativă abia acum este aproape de finalizare şi e posibil săptămâna viitoare să fie promulgată, am dus termenul pe 10 noiembrie – primul tur de scrutin, 24 – turul al doilea al alegerilor prezidenţiale”, a declarat Mituleţu-Buică, la Palatul Parlamentului.
Sursa: RomaniaTV