Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 1-14 iulie.
În Moldova, după primele două zile caniculare, caracterizate de maxime termice a căror medie va atinge 35…36 de grade, vremea se va răcori, astfel încât între 4 și 14 iulie regimul termic va fi apropiat de cel normal, concretizat printr-o valoare mediată la scara întregii regiuni de aproximativ 28 de grade.
Media temperaturilor minime va avea o evoluție similară, cea mai ridicată medie va fi de 19 grade, pe 2 și 3 iulie, iar cele mai scăzute valori, de 15…16 grade, se vor înregistra în intervalul 4 – 14 iulie.
Probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice va fi mai mare spre jumătatea primei săptămâni și, din nou, după 9 iulie.