Toţi şoferii sunt vizați! Schimbări importante privind preţul benzinei şi al motorinei

benzinarieVeşti importante pentru toţi şoferii din România cu privire la preţul carburanţilor, atât al benzinei, cât şi al motorinei. Consiliul Concurenţei lansează luni un instrument deosebit de important pentru cei care vor să găsească cei mai ieftini carburanţi.

Consiliul Concurenţei organizează luni o conferinţă de presă cu ocazia lansării platformei „Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi”, la care au fost invitaţi reprezentanţi ai autorităţilor şi ai companiilor implicate în acest proiect.

La sfârşitul lunii decembrie 2018, Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei, contractul având o valoare de 1,42 milioane de lei. În februarie, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, declara, pentru Agerpres.ro, că platforma web şi aplicaţiile mobile vor fi gata până la mijlocul acestui an.

„Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate”, afirma Chiriţoiu.

Consiliului Concurenţei are în derulare şi o analiză pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. În urma anchetei, care va fi gata în perioada următoare, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor.

În noiembrie 2016, Consiliul Concurenţei a lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect-pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov, care oferă preţurile pentru 128 de produse alimentare (64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea fiind disponibile două preţuri de produs individual, cel mai ieftin şi cel mai bine vândut).

Sursa:capital.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *