Cătălin Bordea, coprezentatorul TV de la Un show păcătos, originar din Botoșani a anunțat că anul acesta va păși în fața altarului, alături de Livia, cea care i-a fost alături la bine și la greu de mai bine de 7 ani. Colegul lui Capatos a explicat că nu va face o nuntă în stil tradițional, ci mai degrabă una restrânsă, alături de familie și apropiați.
Bat cloptele de nuntă și pentru Cătălin Bordea! Comediantul care în show-urile sale de umor ironizează relațiile și glumește pe seama „certurilor” sale pe care le-a avut, de-a lungul timpului, cu iubita lui, a decis să facă pasul cel mare și să se căsătorească religios. Cei doi sunt la un pas de marele moment, iar totul este organizat ca la carte chiar de viitoarea mireasă a lui Bordea, Livia.
Cătălin Bordea a fost invitat în cadrul emisiunii „Star Matinal” de la Antena Stars, unde a dat toate detaliile despre nunta care va avea loc în acest an. Cătălin Bordea spune că iubita lui este deja plină de emoții și abia mai doarme nopţile, fiind ocupată cu planificarea marelui eveniment. De asemenea, Cătălin Bordea a precizat şi că nunta nu va fi una în care se va ţine cont de tradiţii.
”Nevastă-mea de şapte luni nu doarme pentru că ea plănuieşte totul. Şi apoi când pleacă în oraş stă patru ore şi când vine o întreb: ce-ai făcut patru ore. Îmi răspunde: am stabilit furculiţele. Ea chiar plănuieşte şi am tot respectul pentru această femeie fantastică. Are nişte idei dubioase la un moment dat. Am o relaţie extraordinară cu socrii. Mă iubesc ca pe ochii din cap, iar pentru mine sunt părinţii mei. O să avem 80 de invitaţi maximum. Naşii sunt prieteni foarte buni, care stau în Canada. Capatos este fratele meu mai mare, el m-a trimis în viaţă. Nu va fi o nuntă chiar tradiţională. O va duce tatăl ei la altar. Rochia este foarte simplă, nu este tip sirenă, are două sau trei rochiţe, dar foarte simple. În luna de miere plecăm în Portugalia”, a spus Cătălin Bordea.
Pe contul lui de Instagram, Cătălin Bordea a publicat deja și invitația la nuntă, realizată de o prietenă bună de-a acestuia, comediant și ea, pe baza ideilor Liviei. „Această invitație de nuntă a fost posibilă cu ajutorul a două femei minunate, Livia Bordea, care decide de „comun acord”, și Ioana Luiza care desenează extraordinar de fain”, a explicat el în mediul online.
Cătălin Bordea şi Livia s-au căsătorit civil în primăvara anului 2014. Cei doi încă nu au copii, însă nu ascund că îşi doresc să devină părinţi. Livia este pasionată de sală și fitness, având o siluetă de invidiat și este, probabil, singura femeie care îl poate face pe Bordea „cel cu mușchi și tatuaje” să plângă, atunci când îi face acestuia declarații de dragoste. „Am plâns ca o fetiţă de 6 ani care se întâlneşte cu Elsa când am văzut colajul asta. Livia Bordea, îmi faci viața mai frumoasă”, mărturisea Cătălin acum câțiva ani, la aniversarea lor.
Sursa: Click!
Monden! Un cunoscut om de afaceri din Botoșani a devenit tătic. Soția sa a adus pe lume un băiețel