Accident grav, cu două victime, vineri după-amiază, pe un drumul european ce leagă Botoşani de Târgu Frumos. Un bărbat, șofer pe un camion, și copilul său de zece ani au ajuns la spital în urma unui accident mai puțin obișnuit.
Bărbatul de 50 de ani , din Bacău, conducea un camion de mare tonaj, iar în localitatea Cotu, comuna Copălău, a intrat o albină pe geamul deschis al mașinii și l-a înţepat în ceafă.
Șoferul a vrut să oprească camionul, însă a intrat în șoc anafilactic. El nu a mai putut controla autovehiculul care a ieșit de pe carosabil, a intrat într-un cap de pod, după care s-a izbit violent într-un mal de pământ.
Copilul care dormea în patul din spatele cabinei, a fost catapultat în interiorul acesteia, lovindu-se puternic la bazin. La fața locului au ajuns două echipaje de la Ambulanță, care i-au transportat pe cei doi la spital.