Un bărbat din Botoșani a avut parte de un necaz, joi după-amiază, în municipiul Iași. Din cauza furtunii, acoperișul unei case a fost smuls de vânt, iar acesta a căzut peste mașina botoșăneanului, un BMW, parcat în apropiere.
Meteorologii au emis, joi, o alertă Cod Portocaliu pentru mai multe județe din țară, care a intrat în vigoare joi la ora 13.00 și ține până vineri la ora 01.00.
La începutul intervalului în Moldova și Maramureș, apoi și în Transilvania, Crișana, local în Banat și nord-estul Munteniei, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări puternice, cu rafale, în general, de 80…100 km/h, vor fi vijelii, frecvente descărcări electrice și averse torențiale.
Îndeosebi în nord-vestul teritoriului se va semnala grindină de dimensiuni medii și mari, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.