Un medic de la „Sfânta Maria“ ar putea plăti această sumă unui băieţel căruia i-a ars penisul în timpul unei proceduri medicale.
Procesul de malpraxis în care acuzat este medicul ieşean Bogdan Savu a fost înregistrat, recent, la Curtea de Apel Iaşi, după ce judecătorii de la instanţa inferioară şi-au motivate sentinţa. Prima instanţă a stabilit, anul trecut, ca medicul să plătească daune morale şi materiale de 240.000 de euro familiei unui copil ce are acum 11 ani şi care, în 2008, a fost victima unei intervenţii medicale eşuate efectuate de Savu. Medicul nu a fost de acord cu prima sentinţă, însă nici familia băiatului, care are pretenţii civile mai mari de la doctor, dar şi de la spital. În acest caz, Bogdan Savu a fost judecat şi penal, pentru neglijenţă în serviciu, însă medicul a scăpat de o eventuală pedeapsă după ce Judecătoria Iaşi a constatat că fapta s-a prescris.
Potrivit motivării primei instanţe, în toamna anului 2008, pe când avea şapte luni, minorul A.M. a fost dus de mama sa la medicul Savu de la Spitalul de Copii. Minorul avea o inflamaţie în zona genitală, iar doctorul a intervenit chirurgical cu un electrocauter. În timpul procedurii, aparatul a provocat arsuri de gradul I şi II în zona genitală a copilului.
Sursa: Ziarul de Iasi