Accident mortal, marți seară, în județul Botoșani. Un copil de opt ani a fost lovit în plin de o mașină. A fost transportat la spital, însă, la scurt timp, s-a stins din viață.
Accidentul a avut loc în centrul localității Flămânzi, copilul fiind lovit de un autoturism marca Citroen pe DE 58, condus de un tânăr de 23 de ani.
Șoferul a declarat că se deplasa cu mașina dinspre Copălău spre Flămânzi, când micuțul i-a sărit în față. Copilul s-a ferit de un TIR care venea din sens opus, dar nu s-a asigurat și de partea cealaltă a drumului.
În zonă se mai aflau și alți copii care se jucau pe marginea drumului.
La fașa locului a ajuns imediat o ambulanță cu asistent de la Nicolae Bălcescu, care a făcut manevrele de resuscitare , ulterior ajungând și un echipaj cu medic al SMURD, care l-a preluat pe băieţel şi l-a transportat la Secţia de Pediatrie.
Din cauza traumatismelor suferite, băiețelul a decedat la scurt timp la spital. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.