Începând cu luna iulie, Electroalfa organizează o nouă sesiune de calificare într-o meserie tehnică pentru absolvenţii de şcoli profesionale şi licee tehnice din județul Botoșani. Programul de calificare se derulează pe o perioadă de 3 luni și include ore de pregătire teoretică și sesiuni practice în cadrul celor trei fabrici de producție Electroalfa.
Tinerii interesați să învețe o meserie și să își construiască o carieră într-o companie românească de succes se pot înscrie în cele două sesiuni deschise: grupa 1- până la 10 iulie 2019, grupa 2- până la 31 august 2019
Electroalfa oferă calificare internă la locul de muncă, sub îndrumarea unei echipe de mentori dedicați, în următoarele domenii: electrician, lăcătuș, operator mașini comandă numerică, vopsitor, sudor.
Pe parcursul programului, ucenicii beneficiază de aceleași drepturi ca ale unui angajat: salariu, masă caldă la prânz, decontare transport și concediu de odihnă.
Pentru a fi acceptat în program nu se solicită experiență profesională anterioară. Candidații trebuie să aibă finalizate minim 10 clase. CV-urile se pot depune la sediul central al companiei (Calea Națională 15, Botoșani) sau se pot trimite electronic la adresa [email protected] cu mențiunea Aplicant Școala de Ucenici.
Electroalfa este unul din principalii integratori de soluţii din domeniul energetic din România, specializat în producţia şi furnizarea de echipamente electrice de medie şi joasă tensiune, confecţii metalice, lucrări de antreprenoriat.
Electroalfa astăzi:
- 28 de ani de experiență
- Un brand puternic românesc
- O echipă dedicată, cu peste 500 de oameni
- 3 fabrici moderne în Botoșani (Echipamente Electrice, Confecții Metalice, Posturi de Transformare Compacte)
- Birouri de proiectare în România (Botoșani, Iași, București, Alexandria) și Republica Moldova (Chișinău)
- Centru de Cercetare Dezvoltare
- Prezență la nivel național și internațional (Europa, Orientul Mijlociu, Africa, Asia)