Spitalul Județean ”Mavromati” a realizat, duminică, prima tromboliză în accident vascular cerebral (AVC). Unitatea spitalicească a fost inclusă în programul național de tromboliză, însă această procedură nu s-a putut face până acum întrucât spitalul nu a îndeplinit condițiile.
Primul pacient care a beneficiat de tromboliză este un bărbat de 67 de ani, bolnav cronic, care suferea de mai multe boli,
Medicii botoșăneni susțin că numărul persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale este în creștere, iar tromboliza reprezinta procedura care le-ar salva viața.
”Este o noutate pentru spitalul nostru realizarea primei trombolize în AVC. Pacientul a fost adus la Urgențe și acolo s-a efectuat procedura de către medicul neurolog Ioana Guraliuc, medicul Ițcu Ana Maria de la UPU și medicul radiolog Crețeanu Mihai, împreună cu echipa de la UPU și neurologie. Până acum aceste cazuri se trimiteau la Iași și Suceava. Noi am intrat în programul național de tromboliză, iar de acum se vor face aceste proceduri și la Spitalul Județean. Este o noutate pentru noi și am luptat mult să ajungem aici și să salvăm vieți la timp”, a declarat medicul Livia Mihalache, managerul Spitalului Județean ”Mavromati”
Pacientii cu accident vascular cerebral ischemic acut pot beneficia de tratament prin tromboliza intravenoasa in primele 4 ore si jumatate de la debutul primelor simptome.
Tromboliza este metoda terapeutica ce consta in injectarea unei substanțe care ajută la dizolvarea un cheag sangvin.