Păstrători ai simbolului național și a credinței ortodoxe, tinerii membri ai Corului Sf. Ioan Iacob Hozevitul, organizează a V-a ediție a Concertului Ziua Tricolorului – Se-aude glas peste Carpați. Spectacolul va avea loc miercuri, 26 iunie 2019, orele 18:00 la Casa de Cultură a Tineretului Botoșani, cu intrare liberă.
Programul artistic cuprinde cântece patriotice închinate mărturisitorilor și a păstrătorilor credinței ortodoxe și a neamului românesc intonate de membrii Corului și momente folclorice susținute de invitați precum Maria Șalaru, Mariana Ichim, Angelica Flutur, etc.
Pe lângă sărbătorirea simbolului național prin manifestările cultural-artistice, membrii Corului Sf. Ioan Iacob Hozevitul, dirijat de Corolea Gabriel, au organizat acest concert și în scop caritabil.
De această dată, Corul misionar al Mitropoliei Moldovei și-a îndreptat atenția spre Asociația Filantropică Creștină Sf. Voievozi Mihail și Gavril din Vatra Dornei, care are în grijă 100 de copii, cărora le asigură mese zilnice, plus haine, rechizite și jucării.
Pe lângă cantina socială, Asociația mai are în întreținere 12 copii, aflați în grija presbiterei Negrea Iulia. Inițial, aceștia au fost crescuți în așezământul social, înființat de părintele Negrea Mihai, însă, în urma trecerii la cele veșnice a părintelui, copiii, împreună cu doamna preoteasă Negrea Iulia au fost mutați la Centrul de Zi din Vatra Dornei.