Miercuri, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dorohoi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au depistat în trafic un autoturism al cărui conducător auto, la observarea echipajului, a mărit viteza de deplasare.
S-a procedat la urmărirea autoturismului în cauză, acesta fiind interceptat pe strada Petru Rareş.
În apropierea vehiculului a fost identificat conducătorul auto, în persoana unui bărbat de 33 de ani, din municipiul Botoşani.
Poliţiştii au procedat la controlul vehiculului, iar în interiorul acestuia a fost găsită cantitatea de 450 de pachete de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă duty free, deţinute fără documente legale.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, cantitatea de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării speciale, potrivit IPJ Botoșani.