Viorel Alexandru a fost destituit, miercuri, din functia de presedinte al ANPS

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a anunţat, la Guvern, că l-a demis din funcţie pe preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale (ANPS), botosaneanul Viorel Alexandru, deoarece acesta nu i-a prezentat date privind indemnizaţia de creştere a copilului în termenul solicitat.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Prestaţii Sociale, Viorel Alexandru, a confirmat, miercuri, că ministrul Botiş a vorbit cu el la telefon şi că i-a cerut să îşi dea demisia dacă până la ora 12.00 nu îi prezintă o listă cu bugetarii care primesc indemnizaţie de creştere a copilului.

"Ministrul mi-a cerut o situaţie cu beneficiarii bugetari care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului, iar eu nu am reuşit să o finalizez în timp util. Domnul ministru este mai categoric şi mi-a spus că dacă până la ora 12.00 nu are situaţia, aşteaptă demisia mea", a spus Viorel Alexandru.

El a adăugat că şi la acestă oră se lucrează la documentul cerut de ministrul Muncii, explicând că trebuie adunate informaţii din fiecare judeţ, că este vorba de cazuri nominale, iar centralizarea lor durează.

Viorel Alexandru a spus că urmează să meargă la Ministerul Muncii pentru o discuţie.

Preşedintele ANPS a precizat că nu ştie dacă va finaliza miercuri situaţia cerută de ministrul Ioan Botiş, iar în aceste condiţii probabil că va trebui să îşi prezinte demisia.

cartoane_castilio_.jpg