Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință, marcată de polițiștii botoșăneni prin acțiuni în județ

Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa, lansează, astăzi, 19 iunie, prima Zi europeană de prevenire a furturilor din locuință.

Pentru că furtul din locuință este infracțiune în toate statele europene, autoritățile de aplicare a legii, reunite în cadrul EUCPN și EUROPOL, au lansat, astăzi, 19 iunie 2019, o inițiativă ce are drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

Campania „Păstrați surprizele doar pentru vacanță!” este finanțată de Fondul de Securitate Internă al Uniunii Europene, iar prin intermediul acesteia, Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN, EUROPOL și alte 12 state, își propune să atragă atenția asupra prevenirii infracțiunilor de furt din locuințe.

Astfel, prin activitățile din această zi, la nivel european, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.

În România, în primele luni ale anului 2019, au fost sesizate 9.210 infracţiuni de furt din locuinţe, cu 5.45% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2018, majoritatea înregistrate în mediul urban.

Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că  unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție.

Poliţiştii botoşăneni au fost prezenţi în comuna Tudora şi au avut discuţii cu cetăţenii, oferindu-le acestora sfaturi preventive referitoare la modalităţile de protecţie a bunurilor, astfel încât să nu devină victime ale furturilor din locuinţe.

Pentru mai multe informații, accesați: www.prevenireacriminalitatii.ro, www.eucpn.org –  @eucpn –  EUCPN –  EUCPN

Sursa: IPJ Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *