Un număr de 234 de absolvenți de clasa VIII-a nu s-au prezentat, marți, la proba de Limba și literatura română de la Evaluarea Națională, anunță Inspectoratul Școlar Județean Botoșani. Din cei 4084 elevi înscriși au susținut examenul 3850, adică 94,27% dintre candidați.
La subiectul I, elevii au lucrat pe un text de Horia Lovinescu, „Ultima cursă”. La subiectul al II-lea, elevii au avut de redactat o naraţiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la şcoală, în timpul unei activităţi de lectură.
Absolvenţii clasei a VIII-a au primit de redactat, la Subiectul I, o compunere, de minimum 150 de cuvinte, prin care să argumenteze apartenenţa unui text la genul dramatic.
De asemenea, în compunerea lor, elevii au trebuit să precizeze, în detaliu, două trăsături ale genului dramatic.
La Subiectul al II-lea, elevii au primit de redactat o naraţiune, de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinte o întâmplare petrecută acasă sau la şcoală, în timpul unei activiţăti de lectură.
Primele rezultate vor fi comunicate marţi, 25 iunie, până la ora 12:00 (în centrele de examen). Nota pentru proba Limba şi literatura română poate fi calculată utilizând baremul de notare care însoţeşte subiectele. Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 14:00 – 20:00. Rezultatele finale ale examenului de evaluare vor fi afişate sâmbătă, 29 iunie, informează Mediafax.