Nu mai puțin de 7.500 de persoane au petrecut la zona de agrement Cornișa în minivacanța de Rusalii.
Eugen Țurcanu, directorul Direcției de Servicii Publice Sport și Agrement Botoșani a declarat că au mai fost achiziționate 150 de scaune de plajă pentru a suplini cele 500 de șezlonguri și câteva sute de umbrele care se aflau deja în parc la momentul inaugurării.
”Referitor la obiecțiile ridicate cu privire la numărul de brățări sau dulapuri, pe partea de control acces, pot menționa doar că sunt niște lucruri reglementate doar de constructorul care a finalizat complexul și îl notificăm de şase luni de zile să vină să termine partea aceasta de control acces și numai nu reușește. Din păcate, competențele noastre aici sunt destul de limitate. Nici nu putem să băgăm prea mulți pentru că încălcăm normele sanitare și de siguranță. În proiect sunt 500 de șezlonguri și câteva sute de umbrele, DSPSA a mai achiziționat 150 de scaune de plajă. Nu am făcut mai devreme achiziția, pentru că nu am avut buget. Am luat scaune de plajă să compenseze aceste șezlonguri”, a precizat Eugen Țurcanu.
Acesta a declarat că a redirecționat personal de la DSPSA pentru zona de agrement și că toate disfuncționbalitățile vor fi reabilitate pe parcurs.
Încasările în minivacanță de Rusalii au fost de 300.000 lei.