O Dacie 1300 a fost ruptă în două de un Audi condus de un poliţist, pe contrasens, la Drăgăneşti, în Galaţi. Doi oameni au murit, ambii erau în Dacia făcută praf. Şi Audi-ul a suferit daune majore, dar şoferul lui a scăpat nevătămat.
Bărbatul de 35 de ani este cercetat pentru ucidere din culpă, după ce a încercat să evite un câine care a sărit în faţa maşinii pe care o conducea, şi a pătruns pe contrasens, unde a lovit frontal un autovehicul care circula regulamentar.
În urma impactului au murit șoferul de 50 de ani și pasagerul, un bărbat de 70 de ani.
Anchetatorii au stabilit că șoferul care a intrat pe contrasens nu consumase alcool, dar polițiștii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa: Infotrafic 24