Rusaliile sunt prăznuite în fiecare an la 50 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Rusaliile vor fi sărbătorite duminică şi luni.
Sărbătoarea de Rusalii este cunoscută şi sub denumirea de Pogorârea Sfântului Duh şi reprezintă o sărbătoare extrem de importantă pentru toţi creştinii. Această sărbătoare marchează coborârea Duhului Sfânt asupra ucenicilor Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
Conform scrierilor din Noul Testament, acest eveniment s-a întâmplat în ziua rusaliilor evreieşti, la 50 de zile de la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Tocmai de aceea această sărbătoare creştină este cunoscută în rândul credincioşilor şi sub numele de Cinzecime.
În Vechiul Testament, Rusaliile au reprezentat la început o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor în care se oferea pârgă din roadele pământului. Ulterior, această devine o aniversare a Legământului, care a fost încheiat la 50 de zile după ieşirea din Egipt.
RUSALII. De asemenea, şi Rusaliile creştine au o strânsă legătură cu Legământul, reprezentând o sărbătoare a încheierii launtrie a Noului Legământ al harului şi al iubirii, odată cu coborârea Sfântului Duh. Mai mult decât atât, Rusaliile sunt şi consacrarea solemnă a Bisericii pe care Mântuitorul a întemeiat-o.
RUSALII. Prin Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au fost încredinţaţi cu puterea de a grai limbi pe care ei nu le cunoşteau până atunci. Au reuşit să descopere atât învăţătură Mântuitorului, dar şi a altor neamuri în mai multe limbi. Începutul a fost chiar în această zi de Rusalii, când toţi iudeii din Ierusalim şi din întreg Orientul au înţeles mesajul pe care aceştia îl purtau. Pelerinii care nu reuşeau să îşi explice cum reuşesc Apostolii să grăiască în mai multe limbi îi acuză că ar fi „plini de must”, şi anume beţi. Atunci Sfântul Petru lua cuvântul pentru a apară Apostolii dar şi pentru a propovădui minunile pe care Mântuitorul nostru le-a făcut.
RUSALII. Se obişnuieşte să se vorbească de trimiterea Sfântului Duh în lume, că despre un act prin care Duhul ar lua locul lucrării lui Hristos. În acest caz, Biserica ar fi numai opera Sfântului Duh. În realitate însă, Duhul trebuie văzut întotdeauna că Duhul lui Hristos, deci, nu trebuie văzut sau conceput că despărţit de Hristos.
RUSALII. În ziua de Rusalii, creştinii obişnuiesc să vină la biserica şi să aducă frunze de nuc sau de tei, simboluri ale limbile de foc, că semne ale coborârii Sfântului Duh. Acestea sunt binecuvântate şi împărţite credincioşilor.
RUSALII. În bisericile ortodoxe este preamărit momentul când la Ierusalim s-a pogorât asupra Apostolilor lui Iisus „Mângâietorul lumii” – Duhul Sfânt, promis de Hristos: „Atunci din cer, fără veste, s-a făcut un vuiet mare, ca de suflare de vânt, ce vine repede şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, necunoscute de ei până în acea zi”. După Pogorârea Duhului Sfânt, Apostolii Domnului s-au răspândit în toată lumea, au început să săvârşească minuni, convingându-i pe păgâni să nu se mai închine idolilor şi să se apropie de credinţa creştină. Contemporanii Apostolilor au considerat că Duhul Sfânt este o fiinţă cu puteri supranaturale, care i-a umplut de har pe aceştia, dăruindu-le puterea să ducă mai departe învăţăturile lui Hristos.
Tradiţii pentru spor şi sănătate.
RUSALII. În ziua Pogorârii Sfântului Duh, după Sfânta Liturghie, se săvârşeşte vecernia Plecării genunchilor, ritual care se deosebeşte de slujbele obişnuite. Preotul este îmbrăcat cu toate veşmintele liturgice; el citeşte, stând în genunchi, în faţa Sfintelor Uşi, şapte rugăciuni, împărţite în trei grupe. În Duminica Rusaliilor, credincioşii îngenunchează pentru că tradiţia creştină spune că participanţilor la ritualul Plecării ghenunchilor li se împlineşte cea mai fierbinte dorinţă.
• În această zi sfântă se practică ritualuri care să îndepărteze puterea Rusaliilor, cunoscute în popor ca zâne rele, iele sau împărătesele văzduhului. În tradiţia populară se spune că acela care pândeşte Rusaliile şi doreşte să le vadă dansând va avea probleme mari de sănătate.
• În biserici se aduc în ziua de Rusalii frunze de nuc şi flori de tei. După ce sunt sfinţite, aceste ofrande se împart credincioşilor, ca simbol al limbilor de foc pogorâte asupra apostolilor. Tradiţia spune că este bine ca ramurile verzi cu frunze de nuc şi flori de tei să împodobească ferestrele casei şi icoanele, având puteri protectoare împotriva ielelor şi a pagubei.
Rusaliile sunt zâne capricioase. În credinţa populară, Rusaliile sunt zâne capricioase şi răzbunătoare. Ele dansează în văzduh sau pe pământ în timpul nopţii, aşezate în cerc. Dacă un sătean calcă pe câmp, pe locul unde au dansat Rusaliile, un loc unde iarba rămâne arsă, acesta se îmbolnăveşte şi nu mai poate să meargă, fiindcă „a fost luat de Rusalii”.