Mai mulți agenți economici botoșăneni au fost sancționați de inspectorii de muncă, în urma unor controale derulate în luna mai.
Astfel, au fost verificați un număr de 112 angajatori, iar șase au fost sancționați. Au fost dispuse 176 de măsuri, au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale din care patru avertismente şi patru amenzi în valoare totală de 103.000 lei.
Au fost depistatate trei persoane desfăşurând muncă nedeclarată, fiind aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 20.000 lei.
Inspectorii de muncă au mai dat sancțiuni pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la evidenţa timpului de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind Registrul General de Evidenţă al Salariaţilor și nerespectarea regimului de muncă al străinilor în Romania.