10 iunie 2019 a marcat finalul taberei de pregătire a Lotului Național Restrâns de informatică, după o săptămână încărcată, atât pentru membrii Comisiei științifice, cât, mai ales, pentru cei 24 de elevi ajunși în această etapă de selecție, precum și pentru gazdele de la Liceul ”Regina Maria”, Dorohoi. Participanții au susținut două probe de baraj în urma cărora s-a stabilit participarea, în funcție de rezultat, la Olimpiada Internațională de informatică, Olimpiadele Balcanice pentru juniori și seniori, Turneul Internaţional de Informatică Shumen, Olimpiada Internațională Pluridisciplinară Tuymaada.
Festivitatea de premiere a juniorilor desfășurată vineri, 7 iunie 2019, și cea dedicată seniorilor, sâmbătă, 8 iunie 2019, s-au transformat într-o sărbătoare a performanțelor informatice de cel mai înalt nivel. Un moment deosebit al premierii l-a constituit acordarea trofeului și diplomei ”Mihai Patrașcu” pentru cea mai bună performanță de la seniori.
Întreaga experiență desfășurată la Liceul ”Regina Maria” din Dorohoi a fost un prilej de a măsura performanțele elevilor români de la care se așteaptă medalii la Olimpiada Internațională de informatică și la celelalte competiții.
Elevul Cezar Trișcă Vicol, de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, s-a situat pe locul 9 în urma probelor de baraj, ratând calificarea la etapa internațională.
Rezultatele și alte informații se găsesc pe site-ul oficial https://lotinfo.lrmd.ro