Patru persoane au ajuns în ultimele zile în atenţia medicilor de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi cu valori foarte ridicate ale potasiului în organism, după ce au consumat cireşe.
Afecţiunea neobişnuită apare de două ori pe an, în sezonul cireşelor şi al strugurilor, şi afectează persoanele care au deja boli cronice renale. Dacă aceştia consumă o cantitate mare de legume sau fructe riscă să facă hiperpotasemie, o creştere bruscă a potasiului în organism care poate provoca inclusiv decesul, scrie Adevarul.
Cei patru pacienţi sufereau de boli renale şi se aflau sub tratament medicamentos, care, în combinaţie cu o cantitate mare de cireşe, au produs complicaţii. După ce au mâncat fructele, bolnavii au început să aibă bătăi accelerate ale inimii, senzaţii de leşin şi mâinile şi picioarele amorţite. Starea a doi dintre ei era deja gravă, încât imediat după ce au ajuns la unitatea medicală medicii i-au pus la dializă.
„Această afecţiune apare în particular la persoanele care au o boală cronică de rinichi, mai frecvent la persoanele în vârstă, însă nu doar. În cazul celor trecuţi de 60 de ani, afecţiunea apare la 10-20% dintre bolnavi. Simptomele hiperpotasemiei sunt amorţeli ale membrelor inferioare şi superioare sau chiar imposibilitatea de a le mişca, similar unui accident vascular, accentuarea bătăilor inimii şi leşin. Pentru a evita această complicaţie, cei care se ştiu bolnavi nu trebuie să se ferească de fructe, ci doar să consume mai puţine. În cazul în care au însă simptome, trebuie să se prezinte la spital deoarece afecţiunea le pune viaţa în pericol, riscând să le oprească inima“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al Spitalului „Parhon“. Bolnavii au fost internaţi în secţia de Nefrologie a spitalului, unde vor mai sta o perioadă sub supraveghere. Medicii se confruntă cu astfel de cazuri în fiecare an şi le recomandă celor cu probleme renale să consume o cantitate moderată de fructe şi legume pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.