Competiție de dezbateri academice pentru elevi organizată de Colegiul Național Mihai Eminescu din Botoșani

Colegiul National Mihai Eminescu Botosani (2)Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani a găzduit, sâmbătă, competiția regională de dezbateri academice „Acord Monthly Open 2”Această competiție s-a dovedit a fi cel mai de amploare eveniment de acest gen desfăşurat la Botoșani, reunind 22 de echipe însumând 100 de participanți (debateri, arbitrii, voluntari) din diferite orașe, precum  Iași, București, Suceava, Bacău, Fălticeni și, desigur, Botoșani, din licee precum Colegiul Național Iasi, Colegiul Național Petru Rareș, Colegiul Național ”Emil Racoviță”, Colegiul Național ”Nicu Gane”, Colegiul Național ”Edoxiu Humuzachi”, Colegiul Național ”Grigore Moisil”, Colegiul Național ”A.T. Laurian”.

În aceeași zi au avut loc 5 meciuri pe baza temelor propuse și pregătite de echipe, teme precum “Acest Parlament regretă popularizarea activismului social în mediul online”, “AP susţine ca 25% dintre studenții admiși la Oxford  să provină din medii dezavantajate”.

În contextul cultivării, pe alocuri excessive, a lipsei de încredere față de adolescent,cateodată faţă de  potenţial său, adeseori  vor exista elevi determinați să demonstreze contrariul.  Un exemplu bun de luat în considerare este situația elevului Maluș Gabriel din clasa a XI-a C de la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Botoșani (nepot de fost dizident politic în perioada comunistă, ajuns la venerabila vârstă de 96 de ani), ajutat ca de o a doua mână dreaptă de Tiberiu Rodanciuc, elev în clasa a X-a. Acesta, pe lângă rolurile organizatorice jucate în mai multe ramuri ale activităților școlare, se axează pe creșterea calității dezbaterilor în primul rând în clubul liceului, unde activează de trei ani ca debater și de doi ani în calitate de coordonator, iar în al doilea rând, pe cât posibil, la nivel județean și regional. După ce a căpătat experiență participând la numeroase competiții naționale, ocazie cu care și-a construit și relații solide cu membri experimentați din alte cluburi de dezbateri din țară, a pornit initiativa de a contribui la creșterea nivelul dezbaterilor din regiune, asumându-și rolul de coordonator principal pentru Competiția Regională de Dezbateri Academice Acord Monthly Open ce a avut loc astăzi.

Promovarea dezbaterilor prin popularizarea competițiilor regionale mai are un scop prioritar pentru organizatori: să genereze încredere în această zonă a țării față de activitățile extrascolare, să le facă vizibile efectele pentru a fi sprijinite mai mult de profesori, școli și părinți, întrucât acest tip de educație nonformală  aduce o cotă semnificativă de plus valoare în dezoltarea tinerilor, viitorii cetățeni activi de mâine.   Dezbaterile sunt printre puținele forme de activitate extrașcolară care dezvoltă în mod radical gândirea critică, capacitatea de argumentare a opiniilor fundamentate pe documentare temeinică privind mecanisme sociale diverse, abilități de vorbire în public. Cum ne spune și Gabriel “dezbaterile te schimbă într-un mod în care doar experimentând l-ai crede posibil”. Din experiența lui de lider de club ne mai poate spune că “în cele două serii de debateri pe care Ie-am învățat, pe lângă toate inconveniențele care inevitabil mai apar, cea mai mare satisfacție este să auzi din gura lor  << dezbaterile mi-au schimbat viața>> , și mai ales să știi că tu ai putut avea o anume contribuţie la acest lucru”.

Organizatorii văd în această competiție modalitatea de a transmite mesajul de nesubestimare a elevilor care nu sunt premianții olimpiadelor de la disciplinele clasice, dar care au calea lor de dezvoltare personală poate cel puțin la fel de importantă pentru comunitatea școlară și pentru societate, dar și mesajul de recunoaștere a dezbaterilor în regiune ca sport al minții și artă a elocinței ce trebuie să înflorească în Botoșani.

Așadar, este o onoare ca am putut avea la Colegiul Național “Mihai Eminescu” aceasta oportunitate de dezvoltare și sperăm sa fie doar începutul promițător al unei tradiții a orașului care, de altfel, a intrat de ceva timp chiar foarte vizibil în comunitatea de dezbateri din țară. Considerăm că, alături de realizarea celor două echipe, avansați și începători, calificaţi deja la etapa națională a Olimpiadei de Dezbateri și Gândire Critică ”TInerii dezbat” în urmă cu două săptămâni, clubul de dezbateri ”ATU” al Colegiului Naţional” Mihai Eminescu” nu putea să-și pregătească mai frumos trecerea spre centenarul pe care-l va serba anul viitor”,a declarat prof.Epurianu Daniela,unul din coordonatorii proiectului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *