Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un moped neînmatriculat, deşi era în stare de ebrietate şi nu poseda permis deconducere.
În noaptea de 6 spre 7 iunie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Mihăileni, județul Botoşani, un moped marca Gilera, condus de cetățeanul român H.I., în vârstă de 22 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava.
Cu ocazia controlului, colegii noștri au constatat că tânărul emana halenă alcoolică, iar mopedul este neînmatriculat şi tânărul nu deţine permis de conducere. Astfel, a fost solicitat sprijinul unui echipaj din cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.