Președintele Colegiului Medicilor Botoșani, despre medicul condamnat: Așteptăm să vedem hotărârea definitivă. Până atunci poate profesa

Medicul de familie Romică Coșovanu, condamnat de Tribunalul Botoșani la un an și patru luni de închisoare cu suspendare pentru că a falsificat rețete și bilete de trimitere va profesa, în continuare, la cabinetul de la Avrămeni.

Medicul botoșănean va continua să profeseze, întrucât decizia instanței nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.

”Așteptăm să primim hotărârea judecătorească. Dacă aceasta se menține și în apel, se poate rezilia contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Așteptăm și poziția Colegiului Medicilor”, a declarat Carmen Nicolau, președintele CAS Botoșani.

La rândul său, președintele Colegiului Medicilor Botoșani, Didi Moșneguțu, a declarat că se așteaptă decizia finală a instanței, după care se pot lua măsuri. El spune că judecătorii pot stabili prin decizie și măsura în cazul medicului.

Uneori, la condamnarea respectivă se adaugă și anumite restricții. Așteptăm să vedem hotărârea definitivă. În decizie va fi specificat clar dacă sunt restricții privind exercitarea profesiei. Până atunci, dânsul poate profesa. În ce condiții, rămâne de văzut”, a spus președintele Colegiului Medicilor Botoșani.

Romică Coșovanu a cerut de pe 1 aprilie Casei Județene de Asigurări de Sănătate încetarea contractului, însă, ulterior, a reintrat în contract pe numele unei alte societăți.

Doi medici din Botoșani, condamnați pentru că ar fi falsificat rețete și bilete de trimitere

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *