Apropierea de Ziua Eroilor a determinat pregătiri intense în Cimitirul Pacea şi în ritm rapid, în condiţiile în care prognozele meteo au fost descurajatoare, „ferestrele” de timp frumos fiind reduse ca perioadă.
La inițiativa Instituției Prefectului, au avut loc în Cimitirul Eroilor, atât Pacea 1 cât și Pacea 2, activități de igienizare și întreținere a spațiului și a monumentelor comemorative.
Printre cei care au dat curs propunerii prefectului Dan Șlincu au fost societatea Urban Serv, ai căror angajaţi au curățat la sfârşitul săptămânii trecute toate cele 215 cruci, pregătindu-le astfel pentru a fi reamenajate.
Marţi, prefectul Dan Şlincu, alături de Bogdan Buhăianu, directorul Urban Serv, lt.col. Sorin-Ioan Ciobanu, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veterani cu Dizabilităţi, lt.col. Petrea-Cornel Titiliuc, comandantul Garnizoanei Botoşani, dar și de Alexandra Huţu, directorul Cancelariei Prefectului, au participat astăzi la activitățile finale de înfrumusețare a Cimitirului Eroilor, ca activitate pregătitoare Zilei Eroilor.
Prezenţa celor 27 de veterani dar şi a tuturor celor implicaţi la această activitate este cu atât mai impresionantă cu cât totul a fost făcut în regim de voluntariat – aceşti militari care au luptat în teatrele de operaţii în ultimul deceniu au depus un omagiu eroilor care şi-au pierdut viaţa în cele două războaie mondiale în stilul lor propriu.
Simbolistica este cu atât mai impresionantă cu cât, practic, eroii zilelor noastre se îngrijesc cu dragoste de mormintele eroilor care au murit pentru unire.
Urmează ca miercuri să aibă loc şedinţa tehnică de pregătire a evenimentelor la care vor participa toate structurile implicate în organizare şi desfăşurare.
Amintim că joi, de Înălţare, vor fi organizate, în Cimitirul Eroilor- Pacea 1 şi Pacea 2, ceremonii religioase şi militare dedicate Eroilor, iar joi seară vor fi aprinse lumânări la crucile eroilor.
Instituţiile organizatoare invită botoşănenii să li se alăture la ceremoniile dedicate Zilei Eroilor.