Maria V., din Botoşani, lucrează ca „badante” de 7 ani în Italia. Fiul său a mers și el în Italia pentru a lucra în construcții. Soțul Mariei a murit, iar ea mai are în România două fete, care şi-au terminat studiile şi s-au aşezat la casa lor.
„Am venit pentru câteva luni, care s-au transformat în câţiva ani, la Botoşani s-au închis aproape toate fabricile, am fost în şomaj, aveam multe cheltuieli cu copii, aşa că am plecat. La început mi-a fost greu, nu ştiam limba, dar locuiam împreună cu fiul meu care a lucrat mereu. Am început să lucrez badante, mereu fără contract de muncă. Angajatorii s-au eschivat mereu. Anul trecut am fost în România să îmi fac o operaţie la ochi şi am plătit integral fiindcă nu mai sunt asigurată. Anul viitor va trebui să merg la control şi dacă va fi nevoie de o altă operaţie va trebui să plătesc din nou”, a povestit Maria pentru Gazeta Românească.
“Acum lucrez de aproape doi ani la o bătrână de 92 de ani care suferă de demenţă– Are un singur fiu, căsătorit care locuieşte câteva blocuri mai încolo. Este foarte greu cu ea, fiindcă are mania curăţeniei, dezinfectării permanente, nu suportă musafirii-imediat ce pleacă rudele ei după o vizită începe să dezinfecteze. Mie nu îmi dă voie să fac baie decât o dată pe săptămână ca să nu se consume apa şi curentul de la boiler.Când gătesc pasta trebuie să am obligatoriu o cârpă în mână cu care să şterg picăturile de abur care curg de la oala de mâncare pe aragaz. Nu ştiu cum am rezistat şi mai rezist fiindcă uneori mă face în toate felurile. Dar îmi aduc aminte că e bolnavă şi că toată casa e plină de camere video, fiul ei urmărind de acasă tot ce se petrece acasă. Doar în baie şi în camera mea nu sunt instalate camere video. De câte ori bătrâna devine violentă sau prea nervoasă vine fiul ei să o calmeze”, a mai spus Maria, pentru Gazeta Românească.
Maria are doar două ore libere pe zi, de la ora 15 la 17: “De două ori pe săptămână mă duc la fiul meu, în rest muncesc: am două scări de bloc şi două familii la care calc. Sper să reuşesc să îmi găsesc un alt loc de muncă fiindcă nu mai pot; pentru 550 de euro înnebunesc şi eu. E greu să stai zi şi noapte cu un bolnav care te termină psihic. Am avut multe greutăţi în viaţă, dar mă întreb cît voi mai rezista? La copii nu le spun tot fiindcă s-ar necăji.”
