Trei persoane au fost lovite, sâmbătă, de un autoturism, în timp ce participau la o înmormântare şi se îndreptau, în spatele carului mortuar, spre biserică. Accidentul a avut loc loc pe un drum judeţean din localitatea Păcureţi, judeţul Prahova, scrie Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Prahova, accidentul a avut loc pe DJ 231, în localitatea Păcureţi.
Autoturismul a lovit trei persoane care se deplasau, în spatele unui car mortuar, în timpul unei înmormântări.
„Un autoturism a lovit trei persoane care se aflau în faţa unei biserici şi însoţeau un car mortuar. Persoanele sunt asistate medical la faţa locului, posibil două persoane mai grav rănite şi una rănită uşor”, susţin reprezentanţii IPJ Prahova.
Echipajele de la ambulanţă sunt la faţa locului şi acordă primul ajutor victimelor.
Din primele verificări, se pare că şoferul a avut viteză. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.